Bine aţi venit pe site-ul Primăriei comunei Cămărzana

Comuna Cămărzana este situată în partea de Nord-Est a județului Satu Mare, la o distanță de 25 km de orașul Negrești-Oaș, la capătul drumului județean DJ 109 K, respectiv 70 km față de reședința de județ, municipiul Satu Mare.
Comuna Cămărzana se întinde pe o suprafață de aproximativ 49 kmp și este străbătută de cele trei văi mai importante: Valea Mare, Ceaslășul și Lecâncioara
De la prima vedere aspectul general este acela al unui sat singuratic, împrăștiat, așezat parcă într-un găvan și care este străjuit de culmile înalte ale dealurilor Piatra Cornii, Gemenele, Holmurile, Cetățuia și Copârcea.
Hotarele sunt în întregime convenționale și se învecineaza la NE cu Ucraina, la S și SE cu comuna Târșolț, la SV cu satul Aliceni și la V și NV cu comuna Turț.
Comuna Cămărzana apare în arhiva județului Satu Mare înca din anul 1490 cu denumirea "Cămărzan". În legătură cu numele localității și cu apariția primelor asezări, circulă mai multe legende dintre care cea mai celebră spune ca trei haiduci având numele de Pașca, Haiduc și Homa, din cauza prigoanei autorităților se refugiază în această zonă păduroasă și se stabilesc lângă izvorul pe care l-au denumit "Fântâna Păștenilor", iar zona locuită din jurul acestei fântâni se numește "Pășteni" până în ziua de azi.
Acești haiduci odată cu venirea lor, au adus câteva fete, care datorită frumuseții lor deosebite au fost numite drept "zâne". Locul în care s-au stabilit avănd o infățișare de cămară (loc ascuns și greu de pătruns) a fost numită "Cămara Zânelor" de unde se presupune că vine și numele comunei Cămărzana. Lasând în urmă comuna Târșolț, șoseaua șerpuiește printre dealuri spre cea mai nordică extremitate a Țării Oașului - comuna Cămărzana, considerată în unanimitate ca una dintre cele mai pitorești așezări din această parte a țării.
Intrarea în comunî se face printr-un defileu de o rară frumusețe, defileu ce are înfățișarea unei porți simbolizând parcă vestitele porți maramureșene. Dincolo de acest defileu, casele răzlețe așezate într-un decor natural splendid constituie de fapt așezarea ce poartă numele "Cămărzana".

Documente cu caracter de interes public:

Statutul comunei Camarzana
Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local Camarzana
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Aparatului de specialitate al primarului comunei Camarzana
Structura Organizatorica
Bilantul bugetului local la data de 31.12.2013
Strategia de dezvoltare a comunei Camarzana 2014-2020